Pagini

25 iulie, 2012

Ana Maria Prodan nu a glumit. Mircea Lucescu chiar se implică la "U"! Prima mutare făcută de "Il Luce"

Anunţul făcut de Ana Maria Prodan în urmă cu câteva zile nu este lipsit de acoperire. Deşi deocamdată implicarea lui Mircea Lucescu nu se traduce în vreo investiţie, se pare că acesta a fost cel care a convins-o pe team-managera lui "U" să îi acorde sprijin lui Ionuţ Chirilă, anunţă stiridecluj.ro.
Nu este pentru prima dată când tehnicianul lui Şahtior face lobby pentru tânărul antrenor, el întâlnindu-se în vară cu George Copos, la Crown Plaza, unde a încercat să îi explice numărului unu din Grant că varianta Chirilă este cea mai potrivită.


"În primul an aş vrea să fac o selecţie riguroasă. Apoi, vreau să creez automatisme de joc, după care în al treilea an vreau titlul în România, obligatoriu! Urmează performanţă în Europa, cu obligativitatea vânzării a doi jucători la echipe tari de pe continent. Astfel, echipa s-ar autofinanţa, iar în locul jucătorilor care vor fi vânduţi trebuie să promovăm tineri pregătiţi să facă faţă în echipă", a spus Chirilă, pentru www.prosport.ro.

Exact acelaşi proiect era propus de Chirilă şi la Dinamo, în 2011, dar acţionarii din "Ştefan cel Mare" l-au ales până la urmă pe Liviu Ciubotariu.


"Am discutat cu Mircea Lucescu, e ca un tată pentru mine, el m-a ajutat şi m-a învăţat tot ce ştiu. L-am rugat, l-am implorat chiar, să vină alături de mine la "U". El are bani, poate cumpăra jumătate din România. Sper să ne ajute cu orice, cu jucători împrumutaţi, cu sfaturi, dacă nu vrea să se implice financiar", declara Ana Maria zilele trecute. Acum, oficialul lui "U" a acceptat sfatul lui Lucescu şi l-a numit pe Chirilă, tocmai pentru a crea climatul necesar unei implicări a lui "Il Luce" în "capitala Ardealului".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu